N-ai noroc
îmi spune
și dă plictisită
din umeri
fumându-și până la capăt
țigara
ca să mi te pui
în poală
undeva
sau pe umeri
trebuie să-ți fie destinul
prieten
altfel nu te văd
nu te simt
și te mătur cu palma
ca pe o boabă de cafea
turtită
sau spartă

Vezi, femeie
norocul tău
e ca apa
îți străbate trupul
în somn
și adulmeci la ziuă
abia
urmele-i de felină
pierzându-se în jos
satinate
până sub talpă
mă avertizează
rujându-și atent
gura
parfumată
își scoate din gene
apoi
o scamă albastră

Norocul, drăguță
norocul e totul
îmi strigă din nou
primăvara
din ușă
ridicandu-și breteaua
subțire
mireasma sânilor săi
umple încăpera
semnul
norocului meu
îmi arde pe deget
răsucit
ca o verighetă
crăpata
în dreptul inimii
am
o pată