I. tablou în parc
mi-am lăsat celularul pe o bancă în parc. Sub o frunză verde ca o primăvară timpurie. Celularul era roz. Ca prietena mea. În jur treceau grăbiți:
-un țigan cu țiganca-n lat la 2 metri în spate
-un câine haituit de fantasme cu laț
-o babă(singură care se grabea mai încet decât ceilalți; pentru ea timpul avea o conotație de infinit aproape)
-un grup de porumbei umflați cu șaorma
-o vioară pe un umăr cu note de VIVALDI
-eu ridicând cu înfrigurare frunza… Nu mai era! Mă trădase! Asculta acum la urechea altucuiva. Telefonu’fărăfir.

II. tablou de furtună
O vreme cu spume, învolburată, marea atacă în valuri țărmul cu nisip din pustiu. Oare ce vrea să spună? E amenințare? Parcă urla niște corăbii din adânc! Mi s-a părut. Așa cum am crezut că văd o sirenă între 2 ape. era un pescar în barca năuca de-atitea ghionturi turbate.
am ridicat ancora. pescarusii roateau dezordonat ca niste moristi albe, kiar deasupra capului meu nebotezat. pete de viata intr-un decor gri inflamat.
între falduri de spuma împletită cu sare și o briză rece, tăioasă, înfruntînd dezarmată dansul războinic, o umbră alunecă ca o nălucă în orașul furtunei