pleci din centrul orașului
legat la ochi
într-un ritm enigmatic al umbletului

ești în afara ta
din măduvă fluidele urcă tot mai lent
spală umilințele până când
vocea din întuneric devine clară
sparge ecoul

nu te așteaptă nimic la periferie
zaci o noapte în delir
orizontul te strânge spasmodic
în vintre taie crud frica originară
ești condamnat să te scurgi
să inunzi cu apele tale masculine
somnul tatălui

e frig
prin orbite trec sănii-fantomă
trase de bătrâni muribunzi
sunt ceilalți din tine
care s-au ridicat din pământ
care au trăit umilința
de a nu mai avea trup în lumen