Când toamna cântă romanțe pe strune de vânt,
Și orchestra pădurii se pierde, în ceruri, plecând,
Când plouă și frunzele cad pe pământ
Doar corbii croncănesc – stârvuri așteptând.

Când clopoțelul sună, bobocii fericiți,
Se-ndreaptă înspre școală, cu flori, cam adormiți,
Când strugurii se coc, sunt oameni amețiți,
Și iar domnește Bachus, și iar sunt bâlbâiți !

Când peste tot tronează e mare veselie,
Păcat că nu mai cântă micuța ciocârlie.
Și peste tot zărim culoarea arămie,
Și numai eu sunt tristă, că nu te văd pe tine!
(octombrie, 2003)