De plouă nisipul cu ochii închiși
Și negrul e plin de culoare de iriși,
De umbra apare chiar când se-ascunde
Căci soarele-o cautâ și tot o pătrunde;
Și doar pe cenușă aripa bate
Căci din praf și în pulbere cenușă sunt toate..
Ciocanul pe scară se urcă și sare
Pe-aceeași nicovală în ritmuri mortale.

Actorii se plimbă. Cortina e trasă.
Spectatorii se duc, se așază la masă.
Pe scenă se-aude ropot de-orchestre:
Nimeni nu-nchide ochi în ferestre.

Iar scena e plină de goală mereu
Și unde nu-ncape ea vrea un alt eu.
Nou solo se-aude-n fundalul sonor -
Cântă din nou același alt cor.

Mezzosporana așteaptă tenorul.
Amândoi pe timpane au Dirijorul.
Tandemul începe, brațele sar,
Pupila contractă blitzritm mortal.

De pașii sunt mici și-nainte-ndrăznesc,
Saltul întoarnă pe cursul firesc.
De șoldul leagănă în dreapta o zare,
Călcâiul în stânga pe bălți - stropi de mare.
Căci piatra se macină de apă-n nisip
Și praful se face din atomi de granit.
Iar albastru e totul în verde căprui
Căci negrul nu-nchină, ci umblă hai-hui.