timpul mitozelor a luat sfârșit
doar de-la-sine-înțelesul continuă să facă prozeliți
în temporalitatea contaminată de familiaritatea relativului
cornul inorogului ce fecundase cândva originile
zace acum domesticit de epura ultimei civilizații

picioarele au uitat cum se sărută pământul cu degete sângerii
locuim în cuibare de sticlă și ciment
de zăpadă ne amintim numai din filmele copilăriei bunicilor

antimetafizic, zeii apei curg prin țevile wc-ului public
arheii nu-s decât alte clasificări din dicționarele științei
rațiunea speculativă, un alt nume al parfumeriei senzoriale

heraclitian,
în noi se târăște același râu
mișcat de principiul de fiecare zi al plăcerii
morala se lipsește cu mult sârg de prezența supraomului
la ce bun idealuri transcendente materiei într-o lume rămasă fără creator ?

în amvonul singurătății dintre două respirații
preoții suferinzi de melancolia sfârșitului
dau ultimele sfaturi muribunzilor dopați liturghii la rând
cu morfina împăcării cu Cezarul

la naștere
ploaie de meteori albaștri, imateriali
peste bucuriile începutului…
ce facem, doamne, cu grădinile astea din noi
atunci când ne cresc vârstele precum carcinomii metastazici?