Ești aici


Păsările îmi vorbesc despre tine,
dar înnebunesc căutându-le cuvintele prin ceruri.
Uit sensurile și îți pierd, din nou, răsuflarea
atunci când patimile îmi urla din întuneric
să-ți strâng la piept urma ascunsă în nisip.

Simt că te dor tâmplele,
că inventezi o rază de soare,
pentru a mă căuta acolo unde
păsările ți-au spus că m-am rătăcit.

Se întâmplă să zâmbesc straniu, acid și închis
peste pământuri.
Se întâmplă să trăiesc
departe de locul unde mă adun.
Se întâmplă aproape totul,
de când ai zburat și te-ai ascuns într-o urmă.

Eu sunt aici, unde păsările nu au ajuns încă
și unde nisipul se iubește cu lumina și o umple de pași.
Vorbește-mi
și voi apărea.