Rânjește-n mine un monstru
Și mă trage sub al lui sceptru
Personalitate deplorabilă cu-o mie de fețe
Este el, chipul mândrei aroganțe.

Și urlă și țipă și urlă
Cu putere de surlă
Și-și cere recunoaștere cu trufie
Întemnițând și îngropând orice modestie.

Și mă vrea un geniu
Și mă proclamă omul mileniu
Și mă crede Dumnezeu
Cel mai mare zeu.

Aroganță schizoidă și frenetică
De-apucătură eretică
Ce m-aruncă-n iluzoriu
Condamnându-mă la derizoriu.