sunt desculț de iarba toată
nepăscută-mbălsămată să nu moară câmpul
iar să bată-n poartă gândul

dacă poate respirăm amândoi într-o absență
Domnul care se arată nu e apa nu e gerul
e doar frigul înnodând la gât cravatei- semnul
iar mi-e teamă să te strig uneori luminile
sting în lacrimi zorile

cred că rugăciunile
vinerea
sunt
mâinile