trei
treizeci
treizeci și unu
aceeași iarnă în anul capricornului
voi adormi cu pumnii strânși pe ziduri în odaia mea de albastru
ritualul acesta bizar încet și de la capăt cu ridurile
desfăcute toate deodată în inimă și pactul necuvintelor
n-am să-mi port carnea pe oase nepereche legate cu șireturi de pământ zvâcnirea asemenea
am să iubesc la marginea lumii acolo unde poeții cântă cu gura închisă
am să cresc din rotundul ninsorii cum aș crește piatră în sala coloanelor ar fi de-ajuns
pe-asfaltul crud pașii-mi poartă rotirea de la începutul fiecărei desprinderi și nu plâng
noapte de noiembrie în tempera
nu m-am gândit niciodată la moarte ca la o pasăre cu pene de argint
un singur semn mama îmi ascunde sub pernă toate nunațele de roșu mitul infantei
cunosc oameni cu gene lungi și cuie în podul palmei
când am mâncat ultimul strugure mi-am lipit urechea stângă de mustul pământului poate din pricina ninsorii
treiteci și unu
treizeci
îmi voi spăla pântecul de prunci trei
Doamne să pun punct înaintea viselor undeva

Timișoara din drum de sine