Stau nemișcat in veșnicul loc
Și-aștept cu nerăbdare s-apară,
Acel fir din ghemotoc
Nesfâșiat de-acea groaznică fiară.

Aș vrea luna lui să o privesc,
Să-i cunosc demența,
Îns-undeva el stă firesc,
Împiedicând corespondența.

Est-eternul dor al ei,
O viziune rară,
Ce arde-n sufletul nemiloasei
Ca o flacără fugară.

Umbra lui apare noaptea
Lâng-a sa divin-iubire,
Așternând asupra lumii
Acea idee de răpire.

Când te uiți atent pe cer
Și încerci să o privești,
Un tsunami de mister
Îți invadează gândurile trupești.

Și încet, încet se stinge,
Aprinzându-se ușor,
Lăsându-mi sufletul să strige
Că îi este dor.

Stau nemișcat in veșnicul loc
Și-aștept cu nerabdare să dispară,
Acel gând dobitoc...
"Eminescu să moară!"