Foșnet… fum…
cădere continuă
fără prelungirea zării albastre.
Păsări… nori…
culcuș cald – cerul,
neputincios în fața împlinirii.
Umbră… mișcare…
eternul “de ce” caută răspuns
peste necuprins.
Vânt… șuier…
ecouri de neiubire
invadează nervoase suflete, idei.
Somn… adiere…
adunate împreună
într-un ritual de rămas bun.
ÎnEC LIPSA ta și mă dedau
realității atrofiate :
Lumina înghiți întunericul.