apoi nu se mai putea face nimic

doar luminile ce se aprindeau în oraș
sau undeva mai adânc ca niște păsări cu ciocuri incandescente
ori tristețea ta uneori

ce începe să putrezească
ce începe să nască viermi albi și flămânzi

ne strălucesc vârfurile urechilor lavinia
tălpile noastre ard luna explodează în milioane de confeti
printre degetele de la picioare

eu nu

*

micro-2

*

ar fi trebuit o zi ca oricare alta
țigara mea aprinsă despărțea ca o mare roșie aerul

tu râdeai tu dansai desculță și vaporoasă
țigara mea aprinsă despărțea ca o mare roșie aerul

ochii mi se lipiseră de degetele piciorului tău gol și-atunci
am ejaculat și am plâns

*

totuși m-aș putea îndrăgosti foarte tare
mi-aș putea scoate ochii din orbite să îi las să se rostogolească goi
până în centrul camerei

cineva mă va spăla cineva mă va parfuma frumos
și mă va înveli când frica va dispărea într-un plastic transparent
și strălucitor

însă pleoapele încă se încordează și îmi clănțănesc
până încep să cadă una câte una
la pământ

pântecul tău e o colonie de rozătoare lavinia
sau de corali
de undeva din marea egee și încă mai departe de-atât

*