amaradia este zănatica fiică
a zeului amar
șuvițele frunții sale
dau strălucire fructelor înnourate
punând pe fruntea farului alb
coroana unui ideal
de sare

meduzele
acoperă șoldurile începutului
lilial
pășește nisipul parcă ar curge
din sine
întotdeauna iese dintre valuri
cu brațele pline
de asfințit

pășește la stânga
se oprește
pășește în dreapta
se oprește
pășește nu pășește obosește
și adoarme devenindu-și nimic

subpământene chemări
îi tulbură coastele
cât o doare că oasele nu simt
niciodată la fel
sihastru într-o chilie de fildeș
se roagă pentru oricine se plânge
dar niciodată nu se roagă
pentru el

bunul ei tată amar îndelung
nici mai înalt
și nici mai adânc
portretizat în funingine