Ce multe lucruri îmi aduce-aminte
Cuvântul ce l-am spus cu primul grai
Și melodii uitate, clipe sfinte,
Și lacrima tăcută și fierbinte,
Când, mamă, pentru mine te rugai!

Mi-ai arătat cu inima deschisă
Din cartea vieții tot ce tu știai
Și-n ziua a șaptea, ziua cea frumoasă,
Cu pace și iubire credincioasă,
În adunarea sfântă mă duceai...

Nu pot uita cum harnica ta mână
Punea la masă pâinea-acestui trai
Și săptămână după săptămână
Nu te-ai temut că n-o să-ți mai rămână,
Din bucățica ta, la toți dădeai.

Ai limpezit în ochii mei misterul
Acestei sorți amare și de vai
Mi-ai spus cum luptă soarele cu gerul,
Mi-ai arătat întâia dată cerul
Și strălucirea florilor de mai.

Ce minunat că-n lumea asta toată
Când ești copil la sânul mamei stai
Și în iubirea ei netulburată
Îți crește inima, dintâi, curată
Așa cum azi, aproape n-o mai ai....


Prietene, de ai și tu o mamă
Și tot la fel ți-ai spus, de ce mai stai?
Să nu-ntârzii când glasul ei te cheamă
Căci dac-ai pierde-o... te gândești cu teamă
Că mult ai pierde fără s-o mai ai!