Înveșmântată-n mantie fără de stele
Þi-ascunse noaptea ochilor străini
Pașii ce-ai furișat aseară prin grădini
Când tainic ai strâns în buchet lalele.

Cu fruntea azi de lună împodobită,
Senină purtându-și aștrii pe revere,
Noaptea se lasă peste vază în tăcere,
Și ea, de frumusețea florilor înrobită.

Și-mi pare că le-ascultă povestind
De-o carte aleasă, nu la întâmplare,
Să păstreze în ea, închisă c-o sărutare,
O mică lalea, de un buchet amintind.

Nimănui mai multe n-or spune ele,
Nici eu, nici tu... peste ziua trecută
Un văl s-o așterne, de fericire tăcută
Al unui secret dintre noi... și lalele.