Imaginea timpului

Nebun alcătuiesc un plan de luptă,
nesiguranța trage clopotul tăcerii,
iar viermii umblă dezgoliți de păcate
pe piatra funerară a cărnii.
Poate e șocul despărțirii, poate e timpul,
privirea ascunde umbre sângerii,
curg lacrimi pe pieptul de fecioară
în noaptea timpului târziu.

Un croncănit trimite zborul înspre casă,
pustie e lumina, o flacără ce arde solitară,
un frig râvnește sufletul de piatră,
pași reci se scaldă-n dosul curții.
Veghez frunze vestede de toamnă,
mișc degetele pe pianul obosit,
te aștept să-mi mângâi chipul,
renunț, căci toate s-au sfârșit.