Te-am privit în ochi, m-ai luat de mână,
solemni ne-am pierdut pe vechile cărări,
ne-au zvâcnit pașii în foșnet de lună,
îmbătrâniți și goi de-atâtea așteptări.

Cu fericirea arsă de sudoarea frunții
nerăbdători voiam să ne croim potecă.
Ma-nverșunam să-ți mut din cale munții
cu unghiile roșii, sfârtecate-n stâncă.

Dac-am învins? Azi cine să mai știe?
Cu suflet zdrențuit, cu spada ruptă,
pe scut de amintiri mă-ntorc din luptă.
Primește-mă-napoi copilărie!