i se mai spune și limba singurătății disjunctive
gramatica acestei limbi se bazează pe lipsa completă de subiect și predicat
dar are anotimpuri, timpuri, spații excelent modificate artistic
unde abundența locuțiunilor circumstanțiale
întărește pronunția mentală, sugrumată de lipsa limbii
ca tăierea brațului
de macara ce ridică greutățile care apasă

pseudopodele gîndurilor mele încă mai îmbrățișează o amintire
mintea mea e de bunic în tranșee, de mamă care nu și-a văzut fiul
e momentul cînd tăcerea începe să aibă un chip
am o poză făcută pe furiș cu telefonul, pun lîngă o lumînare
asta e prima înmormîntare a unei fotografii
cu toate că pare mai degrabă că ascunzi droguri
într-un ursuleț de pluș

prin tranzitivitate am înțeles că s-a stins incendiul
și norii se duc întocmai ca oile la păscut, fac exerciții de stat în mîini
să îmi coboare sîngele în cap și să îmbete toată geografia creierului
care are peisaje superbe dar te conțin și din cauza asta
distanța de la pămînt la lună pare imposibilă
eu care mă cuibăream și dormeam mereu pe nisip,
în marea liniștii și te visam
te visam atît de limpede că
îți luam chipul pe față cînd mă spălam pe ochi

da, ochii meu erau ferestre prin care te vedeam
acum îmi împăienjenește privirea sau perspectiva, nu știu
cînd te înțepi într-un spin
ai pornirea să bagi imediat degetul în gură și
să sugi picătura de sînge
azi m-am tăiat într-o coală de hîrtie, a fost ca un avertisment
gustul sîngelui meu
nu mai are gustul tău.