Pe o scară de scânduri copilul mănâncă o pară.
Strivește cu buzele moi și dinții de lapte
pulpa ei adolescentină, zemoasă și dulce, până la fapte,
îmbrățișează trunchiul noduros,
ca motanul știrb cronica lui Neculce,
sau cum ai ține un frate bun,
de vorbă-n plină sete, la uluce.
Ascultă clopotele ce bat
din Condreni spre Corinteni,
când țața Fița pe tranșeu să moară se duce.

Cu Visul uitat la copt pe o creangă,
în susul pomului ce-i dă perspectiva grădinii,
nici spatele aplecat al casei sale
nici strungăreața Cetății Neamțulu’
n-ar fi acum mai greu de atins,
iar părul tot mai face fructe, și gustul cruzimii tot mai ține
o busuioacă e un vis ce nu vrea să pară,
doar este în sine.


**

Știi întâmplarea din Marxstrasse
când se visară deodată toți
pe-același pat cu-aceeași fată?
Din noaptea rece visul rubiniu
cu matrioșca goală sub chipiu
le luă înapoi ce Dumnezeu le dase,
tuturora după posibilități;
unora case, copii,
altora ceas, soție,
și tot ce-ar fi putut să vie...

Ei bine, de la Dragobete,
spre întristarea celor cinci fecioare,
bătrâna Matriona, caesarea vampă
se tot purifică lingând ulei de lampă
la popa la poartă,
crăcănată, rujată și descreștinată;
întunecimea sa Kiril își ia simbrie
kazaicei împușcată în picioare să-i conducă
vițeii mântuirii pe pustie.

Îți amintești cum Gorbi, prins de Nina-n vie,
le construise trenul Perestroika?
Se pare că avea
roți de hârtie!

***

Fârtații scoaseră un general din aurita colivie
veneau să dea înapoi fiecăruia după nevoi,
de-acum strigând “davai democrație !”
dar vai, trenul vechi are roți noi de hârtie,
pictate în infern cu moarte și strigoi
și se propti în Bălți, venind spre noi...

Așa cum visătorul din Trier de-odată
din ireal concret fu blestemat să fie,
pierzându-ne de alef-beit și de copilărie,
de-atunci, prin munții albi tot trece
un tren cu roți ca de hârtie, rece,
se-ncolăcește iarăși sângeriu ca somnul
nopților de iarnă ce te duc la Domnul
ca fumul părăsindu-ți hornul,
și ultimile-mbrățișări de seară.

Noi, tot ca ieri, din gară-n călimară,
îl așteptăm cuminți de prin filosofii să plece,
dar el, real, ne tot petrece
spre cracii retezați-cusuți
ai matrioștelor de nota 10!