Cât de plin sunt de mine!

Mai plin decât un munte vulcanic
Care azi este spălat de valuri
Și încet, încet măcinat.

Gând de arhitect înrădăcinat
ÃŽn forme de pietre prinse-n ruine.

Atât de plin încât mă adaug mie
Cum golul din vârful săgeții care
Străbate înainte ceea ce vine
Fără să fie acolo, fără să știe
Unde urmează să-ajungă,
Fără să își amintească
Coarda ce o aruncă
Ca pe o cătare-n uitare ce
Din sine într-un alt sine crește.

Astfel mă văd cum sunt de fiece dată
Când mă privesc în oglindă unde
Imaginea ca mine sălășluiește
Prinsă în încleștarea dintre
Ceea ce sunt și ceea ce este.