când cineva te ajută să treci
peste ce nu puteai duce singură —
nu e ajutor

e iubire îmbrăcată în gesturi mărunte,
cu palme pline de tăcere
care-ți țin capul să nu alunece în gol

nu-ți aduce apă
îți aduce timp —
întins între două respirații
pe care nu știai că le mai ai

nu-ți deschide ușa
dar mâna lui e acolo,
unde stătea frica ta,
apăsând cu blândețe pe clanță
până când se topește

nu te întreabă „cum ești?”,
ci îți acoperă rușinea
cu un hanorac vechi,
lăsat deschis —
cu buzunare largi
cât să-ți încapă toate nemulțumirile

nu spune „o să fie bine”,
rămâne.
până când tăcerea
se transformă, încet,
în adevăr

nu-ți strigă numele în mesaje pe facebook,
nu cere aplauze.
nu urcă pe schele de aer-

nu-ți cere bonul
nici povestea


e Dumnezeul tăcut
care te ridică
dintr-o rugăciune
rostită de pe buzele
altcuiva,
pentru tine.