Eu n-am să mor, păpușo, niciodată,
Ostatic îți voi fi în amintire,
Când neagra întâmplare, ca pe-un mire,
M-o săruta cu buzele-i de zloată.

Cândva, păstram un ciot de fericire
În umbra ta etern înmiresmată,
Din visul cu petale și cravată
A mai rămas în zori doar o psaltire...

Să nu bocești că deranjăm vecinii,
Candriu, o să mă scurg spre cosânzene
Din alte zări, înveșmântat cu pene
De struÈ›. Prin noapte vor vui sirene;

ÃŽn urma mea, s-or revolta ciulinii
Și-or plânge, melancolice, actinii...

18 ianuarie 2014