Îmi știu viitorul, precum își cunoaște
un stăpân câinele pe care l-a crescut de mic,
nu mă mai surprinde la el nimic,
fiindcă toate sunt ca și-ntâmplate,
trăind de parcă aș citi
din propria carte,
pe care am încheiat-o demult
și nu mai am nici măcar un cuvânt
de adăugat la ea,
și parcă timp nici nu ar mai exista,
chiar de-aș voi ca să se mai schimbe ceva,
sunt sigur că nu se mai poate,
fiindcă nu viața, ci moartea,
mă va urma de-acum la orice pas,
fiind precum o floare, care-a fost ruptă
și pusă-ntr-o glastră,
așteptându-și petalele ca să îi cază
iar restul să fie apoi aruncat la gunoi,
ca să devină iarăși noroi