Eram copii
iubita mea de plastic
și recitam din Hamlet pe elastic
cu niște scări de bloc în rolul de fiord
sau câte o sonată tristă-n chifla Ford

Tu m-ai crezut
atunci când ți-am promis
iubita mea cu fese de zambilă
că vom fugi în lume
la Paris
pe-un vagonet de flori
dintr-o grădină

Dar n-aveam bani
și tu n-aveai permis
și io duceam gunoiul pe furiș
în timp ce tu scriai un mare „DA”
pe lista de la Mega
cu cafea

Am râs o vreme-n liftul
ruginit
cu replici dintr-un sitcom șifonat
și m-ai iubit cu patos diluat
în patul vechi
dar bine chituit

Ne promiteam că n-o să ne-mpătrim
pe alte-acoperișuri
când sărim și mă rugai
mai zi-mi din Eminescu
că mi-e drag
de rârâitu-ți grai
duios
și cepeleag

Cât de păcat, iubito
că ai crescut frumos
în șolduri
ca o marfă de import
sfios de dulce
ca un pui pe os
fondantă
cum e moțul de pe tort

Ce tragic e că te mai vreau aprinsă
în timp ce storc lămâia
pe cotlet
tu fredonezi un Carla’s
și ești prinsă
de un Excel
cu ochii pe buget

Te vreau
iubita mea de borangic
să-mi stai în brațe
ca o narcisistă
să-ți spun povești
cu regi și cu nimic
iar tu să-mi zici
„Frumos.
Dar nu există.”

Ai devenit, cuminte
din greșeală
o doamnă cu prosop
și toate
epilate
cu gânduri care aparenţele
înșală
și-un vibrator
pe care ți-l plătești
în rate