de câteva sǎptǎmâni
încerci sǎ mǎ enervezi la culme
cu disperarea unei vipere
încolțite de antidot
iar eu mă îndrăgostesc tot mai adânc

sindromul stockholm
îmi compune sonete din sufletul tǎu
şi chiar dacǎ-mi țin sunetul pe silențios
tot mi se pare absurd
sǎ nu aud când sunt abuzat la marea artă

ai intrat într-o farmacie fără așteptări
cu o rețetă care semăna cu o sentință
acolo m-ai cunoscut la coadǎ
între tot ce îți plǎcea mai puțin
și te-ai trezit întinsǎ în patul lui procust
cu capul prea plin și rǎbdarea redusǎ
pentru cea mai normalǎ relație
ce poate exista între doi perfect-disfuncționali

la fiecare sǎrut miroşi a alcool
iar sinceritatea lasǎ în mine o gaură de obuz
care pare să fi fost acolo dintotdeauna
şi mi-o oblojesc cu unguent de lux
care nu vindecă dar aratǎ bine pe raft

ce numim în basme “celălalt tǎrâm”
e de fapt o altǎ emisferǎ cerebralǎ
şi lucrez de zor la toate rotițele
ce se aflǎ sub controlul propriu
însă dacă rămân șomer de mine
ce mai contează cine a scris iliada

pentru unele minciuni din trecutul tǎu
puteai primi brevet de inventator
dar eu sunt nevoit să te cred pe cuvânt
de parcă „te iubesc” ar fi literǎ de lege

meriți fiindcǎ doar tu m-ai văzut bărbat
când testosteronul m-a părăsit
ca un tată fugar fǎrǎ fular
și de-aia sunt fericit
sǎ-mi cheltuieşti timpul
pe găinării existențiale
și tentative de omor emoțional calificat
pe diferite forme de iubire cu prescripție

credeam cǎ dacă ții de mine
scapi sticla de la micul dejun
și deși ți-am jurat că te las să te îneci
acum te pun să te uiți cu mine la baywatch
ca sǎ decizi singurǎ dacǎ peste pupǎzǎ
se pune colac de salvare sau nu

dacǎ numai unul din noi îşi atinge obiectivul
înseamnǎ cǎ ambii am eşuat
totuşi îți scriu pe viață pe un cotor de măr
iar poezia mea îți strânge pulpa piciorului
ca un boa constrictor domestic
ce ştranguleazǎ familiar sfârşiturile dintre oameni


de aceea mǎ ofer zeilor drept recidivǎ
şi ciocnim prima din nenumǎratele beri viitoare
pentru greşelile fatale ale celor
ce meritǎ mereu a doua şansǎ