Pășesc iară pe calea Templului
Precum lumina în lacrimi.

Ca rege intru în trupul lui.

Pereții săi, pictați cu îngeri
Cu sfinți și cu alte idei,
ÃŽn trecerea spre altar,
Zugrăviți cu tunuri,
Cu arcuri și zmei,
Sunt făcuți din fier.

Strălucirile lor
Sunt alte inimii care,
Zvâcnind, se întind în eter.

Fiecare pas îmbrăcat,
Pământul peste care trec,
E cimitir inundat de oseminte
Inculcate în caldarâmul călcat
De altcineva înainte.

Clopote, cât catedralele neamurilor,
Îngerii poartă în mâini scuturându-le!

ÃŽn inima mea din inima lor bate
O altă inimă fecundându-le.