Am strâns în mine-atâta frig,
că-n loc să plâng, aș începe să ning,
până și sângele, îmi este însloit,
iar clipele din timp,
sunt prefăcute în țurțuri grei de gheață,
pe care-i smulg în fiecare dimineață,
ca pe niște ghimpi,
de parcă soarele s-ar fi topit de tot
și a rămas doar întunericul pe glob,
acoperind precum o ceață neagră,
lumea întreagă,
fără ca nimeni să-nțeleagă
că totul s-a sfârșit