te-am sărutat și m-am simțit ca atunci
când fugeam
și luna
părea că mă urmărește.

sarabanda cerului
îmi făcea respirație gură la gură
și în pieptul meu punea
mistralele, zenitul
iar eu, cu brațele curajoase
adunam durerea iepurilor
din câmpiile de ciulini
și toți oamenii goi
care sufocă norii
cu foamea lor.

ieșeam din casă și-alergam împreună
spre pădurea care speria giganticii
și-i arătam abisului
strângerea mâinilor noastre
când toate insectele aveau dinți strălucitori
și le-adunam sub bluză
ca mai târziu să le învăț
să cânte,
să cheme noaptea,
doar cu vocea ta, dacă vreodată
printr-o respirație greșită
nu vei mai fi,
când cerul mi te va lua.