Azi am luat-o pe un drum bătut parcă de piatră
ca să mai sap în mine gropi de necuvinte,
şi plouă prin oraş cu amintiri desperecheate
şi oameni fug de toate-aducerile-aminte

Azi voi pleca spre cea mai tristă gară dintre toate
să mă condamn la propria-mi singurătate
şi te mai chem din depărtări ce par că-s decedate
şi totuşi nu se poate, dar strig că se mai poate

Şi plouă parcă toată ploaia lumii pe oraş,
din turnuri ne veghează ceasurile sparte
şi port prin buzunare nişte lanţuri de ocnaş,
pe-un drum de piatră ce îmi zornăie a moarte