suferința din dragoste
e ca un pian dezacordat
e ca o pasăre separată de stol
e ca o floare care nu-și mai întoarce
privirea la soare
e ca ecoul unui adio
care sună repetitiv în urechi
e ca o lacrimă care cade
pe altarul sufletului
precum o picătură
chinezească

de aceea, când ne îndrăgostim
de omul care ne iese în cale
trebuie mai întâi
să ne gândim la salvarea
sufletului său

de exemplu
luăm amintirile
umezite de lacrimi
și le uscăm pe sfoara de rufe
întinsă între inimi
apoi, le strângem
și le așezăm frumos
într-un sertar al memoriei
pe care doar Dumnezeu
îl mai deschide din când în când
pentru a ne recapitula
capitolele vieții

după aceea ne despletim visele
cu gesturi grațioase
și cuvinte șoptite
așa cum se despletesc sălciile
peste ape limpezi
și ne atingem
așa cum aripa unei păsări
mângâie cerul
fără să-i rănească
stelele

și în cele din urmă
când toate dorințele
se vor alinia precum
planetele

o închidere de pleoape
ca o eclipsă
și un murmur venit
din adâncuri