dezleagă-te omule
de lanțurile răutății,
taie rădăcinile indiferenței!//
acea papalungă
ce-și poartă semințele
prin absențele
zilei de mâine

asemenea unui mărfar,
vara a trecut
prin gări suspendate
de vise//
vântul bântuie pritvorul,
azvârlind peste răzoare,
paftale de-anemone.

iată,
marea-și rostogolește neliniștile
printre strigăte-ascuțite de-scoicari!//
cuvintele țepene
absorb tristețea
nisipurilor pustii.

am coborât ,
mai spre est,
în gradina cu flori șoptitoare//
în miresmele ademenitoare de tuberoze,
silabele ,
puțin câte puțin,
se-albesc.

cine mai știe
drumul de-ntoarcere?
să-ngropăm sub moloz
deziluziile…//
urletul -războinic
al lupilor,
zguduie turnurile mândriei.

arborele cosmic
aproape-i de rod...
aromele mărului roșu
tulbură
apele sâmbetei.//
muntele sfânt,
din buricul pământului,
fumegă

întreaga simțire-i
dirijată de bani-
frunze bătute de vânt
dintr-un copac al durerii;//
vectorii amăgitori,
duc pe lacomi
în ceața fricii
și-a trădării.

treisprezece cercuri
sunt ținute-n echilibru
de un punct,
ce le animă sensurile.//
metatron-gardianul secretelor,
a pus la fereastră
un cub.

hora tăcută
a gânditorilor,
remodelează sfera conștiinței//
având,
la fel ca piramida lui keops,
aceeași măsură,
omul.

echinocțiul de toamnă
îndreaptă pornirile:
e timpul să se scuture
de tina comodității
sufletele!//
- mângâiem florile tulburate de frig
cu mir sfințit.

valuri în creștere,
lumina, în descreștere;
osul uscat al iedeșului
s-a frânt:
dorințele-s-nfulecate
de dragonul de foc,
veșnic flămând//
nu-i nimeni prin Gabaon,
să-i ceară Domnului,
înțelepciunea.

la geam,
orhideea
pictează cu parfumuri suave
un pavilion pentru fluturi//
luna albastră-n trecere,
dezmorțește
licuricii.

tot mai agitați,
agenții autonomi,
creează liste de sarcini
pentru a-și atinge scopurile//
în miez de gustar,
creștinii împreună cu îngerii –
bucuroși și-mpăcați,
se-nchină
Maicii Domnului.