cea mai bună moștenitoare
de cavouri am fost
viața se scurge fără rost
câți poeți și-au dorit să moară la mare
unii chiar au reușit să-l tragă
de șiret pe soare
mă plimb pe nisipul ud
cer limpede și nud mă așteptă
cu pescăruși
rotocoale cafeaua pe la uși
pare să tămâieze fragile amieze
îmi tot țin isonul
inima ridică tonul din reflex
în urechi un complex de note
un fel de lied suflet arid abia scos
din cuib comatos
puiul lui azi nu-și revine
se pare că mâine un nou început
se cere durut
pe cine să-ngrop în trecut
mă-ntreabă un trop