Dragă, tu mă-nebunești cu prostia ta amară
Mândră ersti ca o pupeză, defilând maniacală
Când te-aud, îmi strepezești
Dinții
Cu-a ta minte crudă,
Și te-ntorci, te fâstacești,
Dar bărbia nu-ți coboară!

Mă rog ție, ce-ți veni să te învășmînţi
În știință?
Haina-i haină, o dai jos
Și rămâi cu neputință,
Doar... cea care ești.

Căci maneaua-i ca o bubă
Ce prin pori o să-ți transpire
Iz de noroi și plăcere
Ce se vede și-n tăcere.