108 mărgele
maestrul tot rotește,
și din a sale mantre
o lume se ivește:

Se face-acum că cerul,
cu-albastru se pictează
și că a lumii taină
încet se devoalează.
O junglă maiestuoasă
prin abur se zărește
unde Mama Natură,
candid, povești urzește.
S-aud prin împrejururi
ecourile vieții
și ochi de vultur,parcă,
zărești pe cerul minții.
Dar iată, că acolo,
în margine de ape,
Ieșit-au vietăţile
spiritul să-și adape.
Simți rasuflarea junglei
pe porii tăi uimiți
și remușcări de umbre
s-arată-n asfințit.
Deodată, totul,
familiar îți pare,
pentru că Mama Natură
te ține-n alinare.
Te simti ușor,
prinzi aripi
și, iată,
te desprinzi,
și spiritul îți zboară
în sus,
spre înălțimi!

Maestrul cântă încă
mantra cea fermecată
iar tu, de sus privește-l,
cutemură-te o dată,
coboară, însă, iarăși
spre al tău corp, Străine,
și uită-te la tine,
și uită-te la mine...
Intră-napoi în corpu-ți
Acum, că-i știi secretul
Și du-te-n lumea largă
Împărtășind momentul:
Tu spune adevărul
La cei ce-i întâlnești,
că noi suntem-năuntru
o junglă de povești.
Tu spune-le ca viața
cu viață se adapă,
și că sfârșitul lupte-i
o altă luptă fată.
Tu spune că natura
la fel ca noi respiră
și că, noi, nemurirea, o-avem
genetic semnătură.