Cât de sărac ai fi fost,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții,
Lumina-n candelă-ar fi stinsă și de-ar fi ars ,n-ar fi lumină
Și îngerii de prin biserici ar fi plecat pe lună plină
Și-ar fi lăsat doar o tăcere pe care-ar plânge-o doar pereții.
Cât de sărac ai fi fost,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții.


Ar fi tăcere peste toate și-n cer o liniște deplină,
Iar lângă tine n-ar fi nimeni și-n dreapta ta n-ar fi stat drepții,
Cât de sărac ai fi fost,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții,
Iar îngerii de prin biserici ar fi plecat pe lună plină
Și peste toate-ar fi tăcere și-n cer o liniște deplină.

Fii liniștit în a ta grijă,noi te-om cânta cinstind profeții,
Va arde-n candelă lumina și-n seara care stă să vină,
Ne strânge-n jurul mesei tale cu-aceiași grijă,pentru cină,
Să nu ne rătăcim prin lume sau prin hățișurile vieții,
Cât de sărac ai fi ,tu,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții,
Adună-ne în jurul mesei cu-aceiași grijă,pentru cină,
Noi suntem corul tău de îngeri pentru-ntronarea ta divină.



George Nica