Dintr-un mugur
mi-a crescut pe suflet o floare
unde sunt și în ce stare?
mi-a crescut...suntem

inima-mi bate
in gânduri se spun cuvinte
pe buze un tremur le zbate
e-un tremur de șoapte,
în ochi sclipirea-i fierbinte
e-un suflet scâncind în noapte

e-un suflet ce se clatină în noapte
scâncind sub grea povară, în vremuri de ocară

dar nu e singur,
de izvorul vieții îl (mai) leagă
o floare ce-i crescu, dintr-un mugur,
în inimioară și se uită la ea și-n astă seară
căci îi vorbește-n fiecare seară ...

ca să nu fie singur ...
căci pentru a-l întoarce
din hățuri ce singur
nu le poate descoase
voința Ființei îl scoate
Ca un izvor ce-ți spune șoapte,
în taină, ani de-a rândul,
cântându-i și vorbindu-i
la ruga și prin grija maicii,
prin trupu-nsuflețit al unei Marte,
Al unei Flori ...

și astfel jilavul, firavul petic de humă
din mucegaiuri se trezi ... și ce zări ... Viață