copacul acela ridică nedumerit din umeri privindu-mă ascunsă în fum
transparentă prin noapte culeg frimiturile așternute de vreun Hansel demult
și turta dulce îmi place doar acasă
acolo încă miroase timpul a scorțișoară


unghiul frunzelor îmi lasă nervuri pe frunte și văd acoperișurile
îndreptându-se dinspre mare
e urma iluziei că aș călători de la tulpina lui
mai spre estul îmblânzit de pașii mei
pe când creșteam melci în cutii de abanos numărând semințele de ploaie


nu mai aștept inutil înflorirea răscolită prin pământul grădinarilor adormiți
tremură câte-un vlăstar de liniște
dar mâine mă voi purta în roz cum n-am fost vreodată


copacul acela pleacă umerii zâmbind din muguri
acum închiși la dospit
femeia din mine pășește fugar spre iarba frumuseții din altă poveste