Cândva am fost de neînvins
Dar ploile au sădit în noi un ochi de apă
Ce viforul l-a înghețat sclipind.

O voce din întunericul de sticlă
Ne îndemna stăruitor
Să nu pierdem a lebedei măiastre urmă

Vis, obsesie sau dar divin precum zahirul
Cu penele-i de azur și foc
Plutind agale, fără griji
Cea veșnic prinsă între două lumi
Aproape că a fost a noastră.

Acum, însă, pierdută este
Pe harta ținutului ce nu există
Acel tărâm în care, noi doi
Cândva am fost de neînvins.