Plângând-au mulți la sânul tău,
Tu, mamă ce-n chin i-ai părăsit.
Murit ți-au fiii-n gândul rău,
De așteptări-n van s-au veștejit.

S-au tot uitat cu ochi pietriți
Căutând în disperare-a ta privire
Dar tu, i-ai ocolit, rămași înmărmuriți
În crunta-ți nemurire.

De ce-ai fugit precum visarea
Ce lasă nopțile pustii?
S-a întrebat de-atunci chemarea,
Anilor târzii.

Generații vide-au cercetat
Tărâmul lumii nepătrunse
Crezând că încă n-au aflat
Sursele-ți de vieți ascunse.

Dar ale luminilor copii
Regăsit te-au a lor mamă
Ce-i așteaptai din vremuri timpurii
Pansând cu lacrimi dulci pe rană.

Caci de mult, ei au aflat
C-a ta sursă nesfârșită
Din veșnicul vis cântat,
În ei însăși se arată.

Căci și tu ai fost creată
Ca noi toți, din focul viu
Deci și tu, sfios plecată
Stai în gându-i auriu.