când vine de la lucru,
pășind drept și obosit
printre ruine și nori
își așază pe masă tacticos
inima secera și ciocanul
apoi ascultă lupii urlând
dintr-o limbă în alta
prin crăpăturile lumii
spre lună (luna e
o lampă cu senzori pe care
gândul la el o aprinde
c-un vis)

atunci apar eu
din depărtarea ce se face
din ce în ce mai mică
sărind peste valurile oarbe ce rup
din ambele țărmuri
jumătate iarnă, jumătate
buimacă de dragoste
plimbându-mi genele ude peste
mândria lui

prin somn vorbește mult despre viață
eu îl corectez și el se alintă
(undeva între Crișana și predicat)
însă eu știu cum
să supraviețuiesc
docilă printre căprioare
tigri și păpădii
cu poșeta pe umăr

îi sărut ușor brațul sculptat în fier și miere
și mă întind ca o rană deschisă
înmugurind lângă el
(el fiind numai și numai al meu)
așteptând ca buzele lui să mă umple
sa mă golească
sa mă trezească din vis
tătă tătă tătă
c-un țuc