corăbii trec pe ape în ruine
și-a îngerilor umbre-s la timonă
în lumânare-i rugă monotonă
plutind pe valul tristelor destine.

deasupra-i drum spre ochii de gorgonă
a zăvorî în om averi de bine
prin soarta picurând de lungi suspine
deriva-n sânge împietrind, maronă.

voi ancora în cheag de-nduioșare
iar de repaus rocă îmi vei fi
sisifică femeie-n vis ce-mi doare.

și adormind tu cruce nu-mi jertfi
la căpătâi; de haz în văz culoare
în zori având, sub lacrimă deși...