Sunt întors din altă viață mai îndrăgostit de tine,
Căci iubesc fără rușine o Dumnezeire-ntreagă
Din icoana ce ne leagă, de o mamă frământată
Între palme botezată, nu-ntre aripi fără vlagă.

Lupii mei nu se îndoapă în bătrânele biserici,
Ei nu-s îngerii calici ce opresc căderea stelei,
Îi hrănesc cu miezul zilei ce îl tai felii cu spada
Când tu ne reciți balada, parc-ai fi cutia milei.

Mai flămând ca niciodată se coboară soarele
Să-i cosesc eu razele, de le ard întreaga iarnă,
Îi pun umbrele pe goană că-i nevoie de o vară
Să pot, dulce Primăvară să-ți închid ultima rană.

Nici un lup nu înțelege cum de șade raiul sus,
Când pe cruce stă Iisus pus de lume și de zei,
Haitei mele de atei nici nu i-a trecut prin minte
Că-n infernul din cuvinte au aripi de Dumnezei.

Iau dorințe ne-mplinite și le leg de câte-o stea,
,,Lui,, îi las neștiind ce vrea, o monedă de aramă,
Așa poate bagă-n seamă a mea dulce profeție,
Și visata mea soție, va găsi sub brad, o mamă.