Primăvara ne-a întors plapuma apăsătoare de gânduri negre

De sub straturi albe de zăpadă adânca și nesfârșită

Respirăm prin muguri de ghiocei obraznici care se întind

Degetele străbunilor răsfirate spre lumina călduroasă a soarelui

Ne trezim din amorțirea nemișcată a strigătelor de lupi flămânzi

Care ne bântuie sufletele înfricoșate de atâta rece

Miroase a dragoste în seva adâncă și reavănă a brazdelor de pământ

Se uita iarăși Dumnezeu la noi prin ochiul lui de sfințenie

Am murit și ne-am îngropat în lunga noapte a așteptării

Acum reînviem și ne înălțam la cer, la soare cu glas de păsări nebune

Umblă prin noi un sânge de cal arab și jar de foc țigănesc

Al nostru e iar pământul și noi suntem ai lui