Mândrele dealuri de topaz
Ale tinereții pe care am urcat
Și noi, îți amintești?

Parcurile dezfrunzite și imaculate
Incercarea de a fi noi înșine.
Ramurile magnoliei sub învelișul
Cărora n-ai ghicit floarea.
Drumul la întâmplare prin orașul
Abia ieșit de sub febrele iernii.

Toate s-au adunat în clocotul sângelui
Nostru stigmatizat de durere.
Orice am fi căutat n-am fi găsit.
Era totul în noi, numai de-am fi știut.

Tu nu ai simțit fiorul cald
Al primei noastre atingeri.
Ai venit în cercul dorințelor mele
Și ți-am devorat cumințenia
Ca un păianjen care demult
Aștepta în plasa lui de mătase
O gâză frumoasă și nevinovată.

Trebuia să ne iubim
Precum vâscul cu arborele:
Tu să-mi dai mie putere
Și eu să te pot învinge.

Luceafarul, Anul XXI, 46 (864)
Sîmbătă, 18 noiembrie 1978