Mama mi-a adus în dar
Un puiuț de papagal.
Nu este prea colorat,
Dar e tare zvăpăiat.

Toată ziua se răsfață,
Sus de bară se agață,
Þopăie și dă din cap,
Vrea să fie admirat.

Mama-mi spune c-o să crească
Și atunci o să vorbească.
Îmi e drag puiuțul meu
Și așa-l alint mereu.

Îi dau mei, să se hrănească,
Apă, să se bălăcească.
Vreau să îl grăbesc să crească
Ca să poată să-mi vorbească.

„Puiuț drag”, eu îl alint
Că mi-e drag, de ce să mint?
Stă în leagăn, mă privește,
Penele le ciugulește.

Îl iau pe degetul meu
Să-l alint, cum fac mereu.
Parc-ar vrea să îmi vorbească
Pe limba papagalicească.

În ochi tandru mă privește,
Sprânceana mi-o ciugulește.
Zboară, dar se-oprește-n prag.
Ciripește „puiuț drag”.

„Puiuț drag, puiuț drag”,
Spune-ntr-una, vesel tare.
Mama spune că-i mirare
Că prea repede-a învățat.

Fiindc-a fost mereu iubit
Și cu dragoste îngrijit,
Dornic să ne mulțumească,
A învățat să ne vorbească.