Spre Casa Soarelui

Io, Soare,...
nu doar sursa fierbinților veri,
ci stăpânul întregii zări,
voi, cei care vă iubiți,
în Cetatea mea,
sunteți, mereu, bineveniți!...

Timpul nu mai există,
în loc de ceas,
am o inimă de aur,
plină, cândva, cu sânge de taur.
Porni-vom la drum
plecând din iubire,
sperând la nemurire.
Să mă iei cu tine-n zbor,
știind
că mușchii nu-mi mai vor,
să mă lipesc de tine,
să mă topesc de bine!...
O rază din Soare,
o scară mult mai mare,
s-a desprins
și s-a unit cu noi,
urmând bătaia ei,
fi-vom ca niște zei!...

Nemaiavând ochii vieții,
pe Pământ,
ne-am fi lovit de toți pereții,
am cerut sprijin, în șoaptă,
poate, cineva grija ne-o poartă,
am strigat, ajutor, ajutor,...
noi suntem orbi,
nu hrană pentru corbi!...
Doar pădurea ne-a răspuns,
cu un foșnet de frunze,
vântul adia,
spulberându-ni-le în față,
dându-ne așteptări de speranță.
Îngrijorați, ca-n al nostru zbor,
ghioceii cosmici să nu-i călcăm,
ascunși sub frunzele stelare
ne așteptau, cu noi să-i luăm.
Ca semn cât de mult te iubesc,
voiam să ți-i dăruiesc,
și-n cosmos,
iubirea trebuie întrețiuntă,
o floare, mereu, o ajută,
că iubire fără suferință,
nici acolo nu există!...

Cobor în mine,
a-mi lua timpul,
de a fi mai mult cu tine.
Adunam roua universului,
să ne răcorească,
când iubirea o să ne contopească,
strângeam vorbe frumoase
să-ți scriu o poezie de dragoste,
ajută iubirea
și aduce nemurirea.
ÃŽncepeam, cu ardoare,
urcușul spre iubitul nostru Soare.
Soare prețios, Soare de aur,
al buclelor de lumină faur,
la, lala, lalala, lalalala,
lalalalalalalalalalalalala,...
acasă,
Brâncuși, de zor, te cioplea,
te cioplea, te cioplea, te cioplea,...
pe buric ți-a căzut o stea!...

După secole de poezie,
te-am dezbrăcat, cu credință,
cuprins de o puternică dorință,
mi-am aruncat hainele, în grabă,
nu mai aveam, cu ele, altă treabă!...
Deodată,
ne-am transformat în gând,
departe de Pământ,
pulbere de stele am devenit,
cu ploaia pe Pământ am revenit!...
Iubirea ni s-a înmulțit,
și tindea spre infinit,
am semănat celule de iubire,
venite din tine și din mine
și din noi am dat
tot ce am câștigat,
grăunțe de iubire,
furnicile ducă-le-n cârcă,
cât acestea trăiesc, încă.

Of,...
timp rebel, timp rebel,
un du-te vino tembel,
cicluri infinite într-un hău,
spiritul nostru în neantul tău,
mereu vom avea
ceva din neputința ta,
dar nu vom fi sacrificați,
nici noi, nici ceilalți,...
regretul de a fi trăit în zadar
muri-va în noi, iar, iar și iar!...