Fiecare are o piatră în mână să aleagă
ținta și momentul din spectacol.
Am reușit s-o înlocuiesc cu o carte
care mă răzbună dacă greșesc
și mă separă de gloata victimelor
din avangardă.
Ministerul nebuniei extinde prin legi
granița dintre prostie și revoltă,
ridică statui din vată cu lozinci,
ordonă religia haosului democratic
pentru dușmănirea generațiilor
rămase mirate în rafturile obștei.
Invectivele se răsfață în marș cântat.
Baletul stradal tropăie în bocanci.
În secret, semințe otrăvite încolțesc
răspâdite sub frunțile naive sau nătânge
și rodesc speranțele altora
care au investit în zornăială.
Epoca mă acceptă sub papucul ei,
pentru că sunt curios ce-o mai fi și mâine
în cartierul anotimpurilor mele.
Scena are cortina ruptă, dar
îmi aplaud tristețea din culisele vieții.
În drame nu se strigă biss!
Lumea se joacă în delir de-a istoria