taci, fluturii dorm acum
cînd îți ridici genele se zbat primăverile îngropate în mine
oamenii triști umblă toți aiurea
pășesc cu capetele pe șoseaua netezită de comete
vezi, acela e nebunul care apărea mereu în calea noastră
de la moartea temnicerului nevinovat care nu îl înțelegea
ca și cum noi am fi știut

taci, se spune că el a murit singur
jerpelit și rece ca toți nebunii
pe care drumul îi uită pas cu pas
dar noi nu sîntem destul de reci încă
pentru a nu muri
și de unde știi tu că noi chiar dorim nemurirea?
nu poti avea decît ce nu dorești, spui tu
sînt fluturi albi și fluturi negri pretutindeni,
și asta e mai interesant decît moartea

eu sînt o aripă pe obrazul tău,
dormi în pace, taci
pînă cînd păstorii de fluturi îți vor trimite turmele
în ocolul inimii