stoluri de cocori albi
mă bântuie de-o vreme
cu fâlfâirea unui vis
ce-mi răscolește existența
coșmarul însă-începe
abia când mă trezesc
atâta ne-am iubit
că moartea îți e
un fel de gestație
ai plecat așa devreme
să ai timp da da să ai timp
să-mi uiți defectele
să mă studiezi de la distanță
și din toate unghiurile
fără patimă absolut obiectiv
ca să mă naști mai bun